Moara pe apă din Roşia
- Detalii
- Modificat recent la Marți, 10 Iulie 2012 17:26
Moara de lemn de la Roşia este singura moară care funcţionează în prezent în zonă, fiind ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ea este formată dintr-un mecanism cu roată hidraulică cu palete, construită din lemn şi acţionată de dirijarea debitului văii şi canalizarea lui, printr-un jgheab creat artificial.
Clădirea morii este construită din lemn, în tehnica „şoşilor", însă nu cu bârne, ci cu scândură. Clădirea are un mic târnaţ (prispă, pridvor) şi e acoperită cu ţiglă. Ea este formată din două încăperi cu nivele diferite. Mai joasă, încăperea care permite accesul la zona de morărit adăposteşte mecanismul de măcinat, format dintr-o pereche de pietre şi site. Camera morarului este mai ridicată şi adăposteşte lucrurile personale şi un mobilier auster. Moara poate fi vizitată oricând în timpul zilei, în prezenţa proprietarului, dl. Burtic Gheorghe, care locuieşte în satul Roşia, la nr. 731 şi care practică morăritul de o viaţă.